Underworld – Lumea de dincolo (2003)
GEN FILM: ACŢIUNE, FANTEZIE, THRILLER
O BĂTĂLIE NEMURITOARE PENTRU SUPREMAŢIE.
Secole de-a rândul, două rase au evoluat în paralel, ascunse printre oameni – sofisticaţii şi aristocraticii Vampiri, şi Vârcolacii brutali şi neînfricaţi. Pentru muritori, existenţa lor este o poveste groaznică, un mit. Dar cele două specii sunt rivale în lupta pentru supravieţuire, căci au jurat să ducă un război pe viaţă şi pe moarte, până când pe suprafaţa Pământului va mai rămâne o singură rasă.
În mijlocul acestei lupte aflate în plină desfăşurare, o războinică-vampir, Selene (Kate Beckinsale), descoperă că Vârcolacii pun la cale răpirea unui om, un tânăr doctor. După ce-l urmăreşte pe Michael (Scott Speedman) prin întregul oraş, ea îşi dă seama că între ei s-a stabilit o legătură nefirească, iar atunci când Vârcolacii atacă, Selene este acolo ca să-i împiedice cu orice preţ să-şi atingă scopul.
În timp ce încearcă să-l salveze pe Michael şi să descopere ce-i face pe Vârcolaci să-l vâneze cu atâta patimă, Selene află un secret care va avea consecinţe teribile pentru ambele triburi – un plan demonic, care vrea să creeze o nouă specie de prădător, de data asta invincibilă, care combină puterea ambelor rase, dar fără a avea slăbiciunile vreuneia dintre ele, şi care ameninţă să încline balanţa puterii în favoarea Vârcolacilor, aflaţi în inferioritate secole de-a rândul.

Kate Beckinsale şi Scott Speedman joacă într-o poveste captivantă, care abundă în scene de acţiune la cote maxime, în intrigi care te ţin cu sufletul la gură şi în poveşti de dragoste interzise, având ca fundal o dispută pierdută în negura timpului, între două triburi care se luptă într-un oraş gotic, atemporal.
0 comentários:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.